În atenţia studenţilor din anii II – IV:
În cazul în care studentul doreşte întreruperea studiilor, acesta se obligă să solicite în scris conducerii universităţii acest lucru, prin cerere scrisă înregistrată la universitate, în termen de 15 zile de la data începerii anului universitar pe care doreşte să îl întrerupă.
ORARE – PROGRAM
Pentru consultarea orarului vă recomandăm să accesați pagina orar.usv.ro și să selectați Facultatea de Drept și Științe Administrative. Ulterior veți selecta orarul anului și specializării din care faceți parte.
AVIZIER WEB
15 mai 2023
Programul Euro 200, 2022-2023
Acte necesare în vederea obţinerii sprijinului financiar pentru achiziţionarea unui calculator (200 euro) Dosarele pentru obţinerea sprijinului financiar în vederea achiziţionării unui calculator ce pot fi depuse de studenţii cu vârsta maximă de 26 de ani, se primesc până la data de 22 mai 2023 şi trebuie să conţină, după caz, următoarele acte: Adeverinţă din care să rezulte venitul...Read MoreExamen de absolvire a studiilor Licență
EXAMEN DE FINALIZARE A STUDIILOR – Sesiunea IULIE 2023 –
PERIOADA DE ÎNSCRIERI: 23-28 IUNIE 2023
INTERVAL ORAR – 10:00-12:00; 13:00-15:00, Corp E, sala E006